Cine este eleva din Constanța care cere Avocatului Poporului să intervină pentru anularea ordinului prin care au fost tăiate bursele sociale: „Este profund nedrept și stimulează abandonul școlar”

Cine este eleva din Constanța care cere Avocatului Poporului să intervină pentru anularea ordinului prin care au fost tăiate bursele sociale: „Este profund nedrept și stimulează abandonul școlar”
O elevă din Constanța cere Avocatului Poporului să intervină pentru anularea ordinului Ministerului Educației prin care au fost tăiate bursele sociale: „Este profund nedrept și stimulează abandonul școlar” / Sursa foto: Asociația Elevilor din Constanța
Publicat: 26/09/2022, 13:14
Actualizat: 26/09/2022, 13:15

O elevă de liceu din Constanța a sesizat Avocatul Poporului cu privire la Ordinul Ministerului Educației prin care elevii care studiază la un liceu din altă localitate nu vor mai primi burse sociale.

Ioana Stamatin (17 ani) este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din municipiul Constanța și locuiește în Agigea. Pentru a ajunge la școală are de mers zilnic 11 kilometri, iar pentru acest lucru plătește lunar 360 de lei. Până acum, statul acoperea, din bursa socială, 200 de lei din totalul acestei sume.

Odată cu emiterea Ordinului 5379 din 7 septembrie 2022, Ioana a rămas chiar și fără această sumă de 200 de lei.

„Bursa aceasta era un ajutor pentru părinții mei. Nu au întotdeauna să-mi dea 360 de lei lunar, mai ales că trebuie și bani de pachet pentru mine și cei trei frați ai mei. Unul dintre ei învață, ca și mine, în Constanța”, spune eleva.

În familia Ioanei nu doar ea este cea care face naveta. Mama (care este educatoare în Constanța) și unul dintre frații ei merge zilnic în Constanța, iar transportul înseamnă o povară financiară de 1.000 de lei.

„Ordinul este profund nedrept și stimulează abandonul școlar”, spune liceanca.

Ioana Stamatin, care este și vicepreședinte al Asociației Elevilor din Constanța (AEC), a sesizat Avocatul Poporului pentru a îndrepta această nedreptate. Concret, ea solicită o acțiune în anulare a Ordinului 5379.

Ce prevede sesizarea Avocatului Poporului

În cadrul sesizării, Ioana arată că Ordinul semnat de ministrul Sorin Cîmpeanu a încălcat procedura de consultare publică pe care orice act normativ trebuie să o treacă. Proiectul Ordinului nu ar fi fost postat în prealabil nici măcar pe site-ul Ministerului Educației.

Apoi, același act nu este fundamentat (motivat) nicăieri, astfel că se încalcă Legea 24/2000, care la articolul 6 (1) spune că soluțiile unui proiect de act normativ trebuie să fie „temeinic fundamentate”.

Ioana susține, în demersul făcut la Avocatul Poporului, că adoptarea Ordinului nu s-a făcut cu consultarea elevilor, principalii beneficiari ai educației, așa cum cere Legea Învățământului la articolul 80. Astfel, Legea 1/2011 (Legea Învățământului) prevede că „toate deciziile majore sunt luate prin consultarea reprezentanților beneficiarilor primari (elevii n.red.), respectiv a Consiliului Național al Elevilor sau a altor asociații reprezentative de elevi”.

Nu în ultimul rând, petiționare spune că acest Ordin discriminează elevii în funcție de vârstă și ciclul de școlarizare deoarece elevii de liceu care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu pierd dreptul la bursa socială, în timp ce elevii de ciclu gimnazial și primar nu pierd acest drept chiar dacă studiază în altă localitate decât cea de domiciliu, scriu jurnaliștii de la Adevărul.

„Bătaia de joc a Ministrului Educaţiei a atins apogeul”

La începutul anului școlar, Ministrul Educației a emis un ordin prin care se elimină bursele sociale pentru elevii școlarizați într-o altă unitate de învățământ decât cea din comuna lor.

Mai multe asociații de elevi au atacat dur măsura ministerului și au amenințat că vor da instituția în judecată.

„Astfel, elevii care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu, neexistând un liceu sau o unitate de învăţământ cu specializarea dorită, sunt nevoiţi să plătească o sumă imensă pentru a ajunge la şcoală într-o altă localitate sau să o abandoneze, din lipsa banilor”, a transmis Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC).

Conform sursei citate, un elev domiciliat într-o comună din apropierea municipiului Constanţa, este nevoit să plătească lunar peste 350 de lei pentru a ajunge la cel mai apropiat liceu.

„Bătaia de joc a Ministrului Educaţiei a atins apogeul, astfel încât nu numai că nu li se respectă dreptul elevilor la transport gratuit, dar, se şi taie singurul venit pe care elevii îl aveau pentru a ajunge la şcoală. Rata de abandon şcolar va creşte considerabil”, spune AEC.

Asociaţiile de elevi consideră inadmisibil ca elevii din mediul rural să fie nevoiţi să plătească sume imense de bani pentru un drept al lor, astfel că solicită acordarea transportului gratuit şi demiterea ministrului Sorin Cîmpeanu.

„Bursa socială pentru mediu rural mă ajuta atât pe mine cât şi pe familia mea, să ne descurcăm financiar. Fară acesta, părinţii mei sunt nevoiţi să facă compromisuri pentru cei trei fraţi ai mei, pentru a-şi permite să îmi ofere o educaţie minimă”, spune Ioana Stamatin, vicepreşedinte AEC, beneficiara unei burse sociale.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Simona Bucura-Oprescu, anunț important pentru pensionarii din România! Cine sunt seniorii care vor beneficia de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Când va fi externat marele...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre lama și alpaca?
×